Viaţa în clepsidră.

Timpul. Nu are început şi nici sfarşit. Îl percepem ca pe un corsaj cand nu-l avem, intrăm in sevraj cand ne presează,încercăm în toate felurile să-l învingem. Rămane amorf chiar dacă îndrăznim să-l definim sau să-l întelegem. Nu ştim de unde vine sau unde merge, chiar dacă sunt milioane de supoziţii. Credem că am reuşit să-i furăm identitatea cronometrandu-l cu aroganţă, neştiind că de fapt el ne controlează. Nisipul din clepsidră trece într-un timp, nu trece timpul cum dictează boabele de nisip. A fost martor la naşterea noastră şi rămane peste noi şi-n moarte. ,,,Aş vrea să dau timpul înapoi.... spun unii, dar cum reuşim? Pentru că el nu ne întreabă dacă am realizat ceva în viaţă sau nu. Nu-i pasă. Are influenţă asupra noastră, pentru că odată trecut peste noi vedem mai clar ce ne aşteaptă. Vedem timpul pe cale să treacă neconştientizand că acolo undeva se va termina al nostru.Primii paşi, primele vocale, prima prietenă, prima iubită, primul fir alb din barbă, prima durere şi o singură moarte. Ah... Dacă ar vorbi l-aş întreba cate ceva. Sau poate chiar vorbeşte dar nu pot înţelege eu.