Să lăsăm bocetele pentru analfabeţi

Limbajul e un mijloc destul de sărac de comunicare. Trebuie să folosim toate cuvintele. Sunt al naibii de puţine cuvintele pe care le înţelege toată lumea. E idioţenia timpurilor în care trăim, că încorsetăm natura umană în principii de moralitate, astfel încât toate acţiunile omului, se măsoară arbitrar pe latitudinea binelui şi longitudinea răului, în minute, grade şi secunde. Viitorul s-a şi demodat deja. Puţinele cuvinte care te fac să înţelegi lumea altfel decât ceilalţi or să dispară. Legăm un substantiv de un verb, numai ca să producem explozie. Aşa că, să lăsăm bocetele pentru analfabeţi, care se prezintă ca nişte stafii cu mânecile goale,care râd de simţămintele şi strădaniile oamenilor. Iar dacă dreptatea este lipsită de sens şi adevărul are sens, indică direcţia. O idee e un monument mai măreţ decât o catedrală, chiar dacă sfidează conştiinţa. Ce înfricoşătoare ar fi cunoaşterea umană dacă toţi ar avea curiozitatea mea. Curios ce mai aduce visul următor, nevoi, nevoia de oameni, de iubire, de idei. Cred că sunt singurul om din lume care merge ţanţoş şi când stă jos. Mândru că am un bagaj minim de cunoştinţe, pe care încerc să le folosesc atât cât pot eu de bine. Iar când voi fi în mormânt şi n-o să-mi aducă nimeni o floare, n-o să plângă nimeni după mine şi nimănui n-o să-i pese de mine, eu deja mi-am apărat dreptul la singurătate. De aceea nu am nici un duşman. Doar prietenii mă urăsc.
La capătul pământului amurgul durează şase luni. Noaptea ce călatoreşte în spatele lui e terenul ideal pentru cei ce visează.