Hazard carbonic

Să numărăm din doi în doi, secunde ce-au să piară,
Se sfâşie în noapte o moarte disperată.
Mă tem de viitorul misterios de ceară,
Mă fascinează pururi un chip frumos de fată.

Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schiţat?
Că mâna-mi are veşnic magnet pentru pahar.
Căci orice-atom din mine se bucură de-un har,
Oricărei părţi din mine o bucurie-i dată.

Pe păcătoşi se spune că Ceru-o să-i condamne.
Cât adevăr e-n asta, eu n-aş putea să ştiu.
Dar dacă păcătoşii şi-ndrăgostiţii, Doamne,
Vor merge-n iad, desigur că raiul e pustiu.

Şi chiar când te gândeşti la o-ntreagă vastitate,
Rămâi băiete singur chiar până la păcat.
Şi fă în aşa fel şi du-ţi eul în spate,
Am jefuit realul şi-acum sunt blestemat.

Deodată universul ar vrea să se-nvăpaie,
Pe ţărm un cer de gânduri rămân fără răspuns.
Nu e tacere restul e doar un foc de paie,
Mi-am cheltuit din suflet şi-acum chiar ma ajuns.

Materia să doarmă ar vrea,doar să-i dau pace,
Din naştere pluteşte doar râvnă şi amar.
Iar în albastrul lumii s-arunci cu mii de ace,
Ce-ntrupă adevăruri hazard carbonic chiar.