Un suflet care trebuie salvat

Încep cu o propoziţie relativă la dragoste: „Orice dragoste este în esenţă un fel de răzbunare, bărbatul se răzbună împotriva femeii care l-a captat şi l-a umilit, femeia se răzbună împotriva bărbatului care a înfrânt sfiala şi ezitarea ei şi care a îndrăznit să o convertească, făcând-o din personalitatea ce a fost o simplă membră şi mamă a speciilor". Îmi aduc aminte şi de câteva cuvinte în legătură cu păcatul săvârşit împotriva Duhului Sfânt: Numai cei care cunosc Duhul Sfânt sunt ispitiţi să păcătuiască împotriva lui sau, mai bine zis, au posibilitatea să păcătuiască. Nu s-ar putea să cheltuieşti talentul, înainte de a-l avea. Nu s-ar putea să faci o faptă rea, o faptă prostească sau inutilă, fără să ştii dinainte ce este fapta bună, fapta cumpănită şi vrednică de a fi făcută. Ispita începe o dată cu cunoştinţa şi creşte la pas cu ea. Un bărbat ştie că are un suflet care trebuie salvat şi că sufletul acesta este preţios, dar tocmai din cauza aceasta îşi petrece timpul în aşa fel încât ar fi peste putinţă să nu şi-l piardă. Voi care nu aveţi nici un suflet de salvat, probabil nu veţi reuşi să înţelegeţi despre ce vorbesc eu acum.