Ale cui vise le visez eu?

Mi-ar plăcea să ştiu ale cui vise le visez eu, acum? Pe ale mele sau pe ale celor din care sunt alcătuit? Moartea şi lumina se află pretutindeni, întotdeauna, şi ele încep, sfârşesc, se luptă, asistă în şi la visul fără nume, care este lumea, arzând cuvinte în numele iluziei, poate pentru a crea ceva frumos. Mă nasc într-o floare.
Încet, floarea sa deschis înăuntrul ei, o floare cu petale delicate, parfumate, binecuvântate, ca un trandafir perfect! Simţi mugurele îmbobocind, deschizându-se, transformându-se într-o floare perfectă. Şi, chiar când ai ieşit din floare şi te simţi cu adevărat mândru de tine, priveşti la lumea aceea nouă, mare, care te înconjoară la nesfârşit. Şi, poate, observi că şi ea are petale în jurul orizontului. Şi pe fiecare petală stă unul din cei din care sunt alcătuit.
Petala ce-mi aparţine s-a desprins. Un vânt diabolic mă împinge spre răsărit.