A fost mai mult decât un vis

Soarele a poposit pe coamele dealurilor, cu lumina îndulcită şi împurpurată de sutele de kilometri de atmosferă pe care îi traversează razele. A fost mai mult decât un vis, de asta sunt sigur, un vis ce o să mă urmărească întreaga viaţă cred. Mi-a pătruns în minte, în decursul acestui indescriptibil şi de neâmpărtăşit contact trăit în vis. Oare ce îmi va rezerva teribilul destin?
Într-o bună zi, soarele îşi va secătui energiile, eliberându-se de sarcina supremă. Atunci, la capătul universului, când timpul însuşi va ajunge să şchioapete, gata de a se opri, visele şi conştiinţele vor trebui să se înfrunte printre cadavrele stelelor. Mă zbat, înotând spre realitate tot aşa cum un scufundător urcă din adâncurile oceanului spre suprafaţă. Înot lăsând în urma mea un vălmăşag de glasuri cunoscute, dar pe care nu le pot identifica. Ele îmi vorbesc încurajator, mă simt sprijinit de mâini prietenoase. Apoi, ca un revărsat de zori, realitatea a revenit. Spiritul îmi este prea copleşit de minunăţiile aşternute înaintea mea ― panorama pădurilor şi a râurilor, cupola de smarald a cerului deschis.
Niciodată, nici chiar în paragina sufletului, omul nu a cunoscut tăcerea absolută. Pe Pământ există permanent murmurul glasurilor, freamătul creaturilor vii, oftatul vântului. Nimic din toate astea nu se aude la marginea universului şi nici nu are să se audă vreodată. Tăcerea absolută poate să coboare cortina peste întreaga Creaţie. Va fi un conflict dureros şi al cărui deznodământ n-are să fie niciodată cunoscut… Iar deasupra, accesibile tuturor, au rămas universurile întrepătrunse ale iubirii şi artei. Întrepătrunse, deoarece iubirea fără artă duce la diminuarea dorinţei, iar arta nu poate fi gustată dacă nu este contemplată cu iubire.
Oamenii au căutat frumuseţea în multe forme ―în şiruri de sunete, în rânduri scrise pe hârtie, în suprafeţe de piatră, în mişcările trupului omenesc, în culori dispuse în spaţiu. Toate acestea continuă să supravieţuiască în univers, iar în decursul epocilor li s-au adăugat altele. Nimeni nu este sigur dacă au fost descoperite toate posibilităţile artei, ori dacă ea are vreun sens în afara minţii omeneşti.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre iubire.
E minunat să priveşti umbrele colorate pe planeta luminii eterne. În acest univers se lasă noaptea. Umbrele se lungesc către un est ce are să cunoască cu totul alţi zori. Dar altundeva, stelele sunt încă tinere şi lumina dimineţii zăboveşte; iar a doua zi, omul urmează să pornească iarăşi pe drumul străbătut cândva...