Planeta

Planeta.Un loc al industriei, un loc al tehnologiei, în care oamenii şi-au uitat cu desăvarşire partea spirituală a vieţii. Trăim cu toţii o viaţă obscură fără vreun ţel individual, căci toţi ne irosim vitalitatea lucrând cu daruire in marile fabrici ale corporaţiilor care stapânesc lumea. Resursele sunt împărţite între marile puteri.
Trei pescari cu lotca lor, chiar singura lor avere fiind, sunt nelegitimi pe mare. Şi vietăţile din mare sunt împărţite. Şi aproape că nu se mai găsesc. Stropi de apă reflectă strălucirile clocotitoare de deasupra valurilor, acele vechi bariere a pescarilor, săreau în jur ca râsul unui adolescent încurajat. Până şi natura unelteşte împotriva lor.
Încă din seara de dinainte văzduhul parcă se-mbolnăvise de troahnă, şi parcă ochiul cerului, umflat de lacrimi, nu mai putea suferi acum întinderea aceea vălurită. Penelul naturii prinsese să decoloreze linia orizontului şi schiţa depărtări ale unor ţinuturi nedesluşite.
Vedem o lume pe care ne-o amintim de altundeva, din alt timp, si nu ne vine să credem că aceasta este relitatea. Totul pare o iluzie, parcă e un vis incomplet; pare că se vede o imagine ştearsă a realului, o copie a unei copii. Acum stim că nu asta e viaţa si nu aceasta e realitatea, căci e prea puţin. E doar o părticică dintr-un întreg, pe care nu reuşim să-l vedem, deşi îl căutăm toată viaţa. Imaginea mării mă face să înţeleg cât suntem de mici în această lume, şi simt că trebuie să fie mult mai mult dincolo de aceste aparenţe. Cine s-ar fi gândit că viitorul lumii va arăta astfel? Ne înălţăm unii pe alţii pe culmile bucuriei. Ne sfâşiem unii pe alţii, bucată cu bucată.
Fiecare viaţă are un sens, fiecare viaţă e o căutare, şi totodată un antrenament. Fiecare dintre noi căutăm o nouă limită, o nouă valoare a existenţei, căutăm spiritul lumii, o conştiinţă transcedentală a etenităţii… Creatorul lumii... care a pus în inimile oamenilor Eternitatea fără ca ei să o înţeleagă.
Prezentul e doar o clipă, care am dori să rămână o veşnicie...
O clipă în care v-om simţi ceea ce acum numim paradisul. O clipă în care suntem începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor. Întreaga viaţă e un vis, şi nu ştii că dormi, decât atunci când te trezeşti...
Şi pe mine m-au lovit clipe sfâşietor de reale, dar bucuria sufletului e mai presus decât durerea cărnii.
O culoare dulce ca mulţumirea inundă sufletul… e libertatea. O naştere a cerului. O ploaie gălăgioasă de lumină ce plescăie cu un sărut umed pe sol.