Constatări din prezent

Nu mai avem cultură. Nici măcar nu mai ştim să construim. Ciuntim tot ce atingem. Nici măcar prietenii nu se mai leagă. Fără verande. Altădată casele aveau verande. Uneori oamenii stăteau seara pe verandă, discutând când aveau chef de vorbă, legănându-se în balansoare şi tăcând când aveau chef să tacă. Uneori, pur şi simplu, şedeau pe verandă, gândindu-se la diverse lucruri, chibzuind la una şi la alta. Citind ce credeau ei că e frumos. Dar citeau. Arhitecţii spun că au renunţat la verande pentru că nu dădeau un aspect frumos. Dar eu spun că a fost doar un pretext; adevăratul motiv din spatele acestei justificări a fost acela că poate nu se doreşte ca oamenii să şadă aşa, fără să facă nimic, legănându-se în balansoare şi gândind. Este un mod greşit de a înţelege viaţa socială. Oamenii vorbesc prea mult. Au timp să se gândească. Aşa că s-a renunţat la verande. Şi la grădini. Acum nu mai există multe grădini în care să poţi sta pe o bancă. Pe urmă, priveşte mobilierul. Nu mai există balansoare. Erau prea confortabile. Oamenii trebuie să stea în picioare şi să fie tot timpul în mişcare. Slujim unor interese meschine. Cărţile poate ne vor trage măcar pe jumătate afară din cavernă. Poate ne vor împiedica să repetăm aceleaşi greşeli blestemate şi nebuneşti! Pe idioţii din ecranele cu plasmă nu-i aud vorbind despre astfel de lucruri. Din contră.Propăvăduiesc subcultura urbană. Nu pot afirma cu precizie în ce moment se înfiripă o prietenie. Ca şi cum ai umple un vas picătură cu picătură până când un ultim strop face să reverse apa din pahar, tot aşa după o serie de dovezi de afecţiune apare una care face să se reverse preaplinul inimii.