Mă întreb

De ce oare, din moment ce ştiu, bănuiesc şi mă tem că aceste postări nu vor ajunge niciodată unde trebuie şi că le scriu doar ca o chinuitoare mângâiere, aş zice? E şi aşa greu să reconstitui gesturi şi sentimente ale cuiva care cu siguranţă arde de iubire adevărată, dar nu ştim niciodată dacă exprimă ce simte sau ceea ce regulile discursului amoros îi prescriu ― iar pe de altă parte, ce ştiu eu despre diferenţa dintre pasiunea simţită şi pasiunea exprimată, şi care din ele se manifestă mai întâi? Atunci stau şi scriu pentru mine, şi asta nu este literatură. Stau într-adevăr aici scriind ca un adolescent ce urmăreşte un vis imposibil, brăzdând foaia cu lacrimi, nu din absenţa celeilalte fiinţe, care tot pură imagine fusese chiar şi pe cînd era prezentă, ci din înduioşare de sine, îndrăgostit de iubire...