Declaraţia mea de avere

Sunt mandru posesor al unui creier, tumefiat pe alocuri, lovit de sistemul bolnav care ne conduce. Prin vene trece sange de roman, cel puţin aşa ştiu. Nu mi-a spus bunicu` meu că aş fi avut vreun strămoş turc sau altă rasă. Cine mai ştie? Deţin şase simţuri, din care nu dau nici unul. Văd milioane de culori cărora le simt gustul, aud cum creşte iarba şi simt cum bate vantul, încerc să-mi ţin echilibrul în faţa valului de scumpiri pe care fierbinte ni-l trimit cadou nemernicii. Scîrba e un cuvant măreţ în comparaţie cu ce simt pentru limbricii ăştia. În colţul sufletului meu un păianjen ţese o panză. Stă la pîndă. E al meu. Am un sentiment că..... o să fiu pus să plătesc impozit pentru asta. Cum pentru ce? Pentru sentimente. Am prea multe..... două. Iubesc să-i urăsc pe acarienii ăştia. Clipele petrecute în compania unei femei frumoase, sunt amintiri care se văd pe faţă. O să port o cagulă. Nu am dreptul să fiu fericit. E molipsitor. E o boală rară şi nu vreau să fiu responsabil de răspandirea ei. Asta am. Fericiţi cei săraci cu duhul.

Lucid

Am eu vreun gand normal în cap?
În capul ăsta chel. Poate dacă voi fi mai fericit părul meu va înceta să cadă. Viaţa este scurtă. Trebuie să o folosesc la maximum. Azi e prima zi din restul vieţii mele.
Sunt un client ambulant. Trebuie să merg la doctor pentru un control la umăr. Nu e bine. Dacă aş înceta să amîn lucrurile aş fi mai fericit. Ar trebui să mă apuc de jogging. Zece km pe zi. Poate alpinism. Ar trebui sa-mi schimb viaţa. Ce trebuie să fac? Să mă îndrăgostesc? Trebuie să citesc mai mult?…. să-mi îmbunătatesc viaţa. Dacă aş învăţa să vorbesc ruseşte sau ceva de genul ăsta? Să cant la vreun instrument. Pot vorbi chineza. Aş fi un neica-nimeni care vorbeşte chineză şi cîntă la oboi. Ar fi super. Ar trebui să mă tund scurt, să încetez să mă fac de ras…crezand că nimeni nu observă chelia mea. Cat de patetic este asta? Să fiu eu însumi, încrezător. Nu asta caută femeile? Un bărbat nu trebuie să fie frumos. Dar nu este adevărat. Mai ales în ziua de azi. În zilele noastre cerinţele sunt aproape aceleaşi la bărbaţi şi la femei.De ce trebuie să simt că ar trebui să-mi cer scuze pentru existenţa mea? Poate este de vină chimia creierului. Poate asta este!.... incompatibilitate. Toate problemele pe care le-am avut pot fi reduse…la o incompatibilitate chimică. La asta se rezumă tot. Trebuie să încetez. Oricum voi rămane nesuferit. Nimeni nu poate schimba asta.

Viaţa în clepsidră.

Timpul. Nu are început şi nici sfarşit. Îl percepem ca pe un corsaj cand nu-l avem, intrăm in sevraj cand ne presează,încercăm în toate felurile să-l învingem. Rămane amorf chiar dacă îndrăznim să-l definim sau să-l întelegem. Nu ştim de unde vine sau unde merge, chiar dacă sunt milioane de supoziţii. Credem că am reuşit să-i furăm identitatea cronometrandu-l cu aroganţă, neştiind că de fapt el ne controlează. Nisipul din clepsidră trece într-un timp, nu trece timpul cum dictează boabele de nisip. A fost martor la naşterea noastră şi rămane peste noi şi-n moarte. ,,,Aş vrea să dau timpul înapoi.... spun unii, dar cum reuşim? Pentru că el nu ne întreabă dacă am realizat ceva în viaţă sau nu. Nu-i pasă. Are influenţă asupra noastră, pentru că odată trecut peste noi vedem mai clar ce ne aşteaptă. Vedem timpul pe cale să treacă neconştientizand că acolo undeva se va termina al nostru.Primii paşi, primele vocale, prima prietenă, prima iubită, primul fir alb din barbă, prima durere şi o singură moarte. Ah... Dacă ar vorbi l-aş întreba cate ceva. Sau poate chiar vorbeşte dar nu pot înţelege eu.

Priveste cu sufletul, nu cu mintea dar priveste.

Priveste cu sufletul, nu cu mintea, caci viata care va veni este deja inaintea noastra, asteptand sa deschida lumea.
Observa cu atentie. Gaseste ochii care sa vada.
Nu inlesnesti deloc lucrurile. Ma stradui sa ma descurc cat mai bine, dar nu reusesc inca.
Cateodata e dificil. Cateodata ma pierd in fata femeilor. Mai ales a celor care arata bine.
Am fost ferm cand a fost necesar si am capatat incredere in mine. Iar acum apari tu ca un fel de test. Si ma enervez pentru ca nu vreau sa alunec inapoi. De aceea vreau sa aflu exact ce se intampla. Relatia de cuplu este cel mai dificil lucru, mai ales relatia cu cineva familiar.
Ca si cum te-as fi cunoscut inainte. Crezi ca n-am simtit asta ? Cand o pereche se intalneste prima oara, traieste un sentiment minunat, dar aproape niciodata nu dureaza. Unul dintre ei devine nesigur si incepe sa-l controleze din ce in ce mai mult pe celalalt. Celalalt se simte amenintat si da inapoi. Daca cei doi vor fi conectati, atunci cel care ar avea intuitia mai puternica ar prelua conducerea. Si nu ar exista competitie. Se imparte controlul. O astfel de relatie este ceea ce-mi doresc. Asta este. Imi doresc dar…inca nu reusesc.
Descoperim din nou ca traim intr-o lume extreme de misterioasa, a coincidentelor si sincronicitatilor ce ne sunt destinate. Pe masura ce ne trezim in fata misterului, ne vom crea o noua viziune asupra lumii. Descoperim ca tot ceea ce este in jurul nostru, toata materia, este formata si se trage dintr-o energie divina ape care incepem sa o simtim si sa o intelegem.
Noi, oamenii ne-am simtit nesiguri si deconectati de la aceasta sursa si am incercat sa obtinem energie, dominandu-i pe ceilalti.
Solutia, dupa parerea mea, este ca cultivam reconectarea personala cu divinitatea, o transformare mistica care ne umple de energie si iubire, schimba perceptia asupra frumusetii si ne ridica catre o constiinta de sine mai inalta.
Astfel putem sa scapam de tiparul controlului si sa descoperim un adevar specific, o misiune, pentru care suntem aici. Amandoi.
In urmarirea acestei misiuni, putem descoperi intuitia care ne va arata unde sa mergem si ce sa facem, iar daca interpretam corect, se vor produce sincronicitati care vor deschide usile misiunii noastre. Asa participam la lungul drum al evolutiei de la Big Bang la scopul ultim al vietii : sa ne iubim generatie de generatie, pana cand vom putea patrunde intr-un paradis pe care-l putem vedea in sfarsit.
Care ar fi cuvantul potrivit pentru a ma intelege?

Cine sunt?

Aş putea începe cu.. Nu ştiu alţii cum sunt.... dar nu este dreptul meu.
Fiind al treilea copil, dintr-o familie cu patru copii, am fost genul de copil cu personalitate,obraznic foc, diabolic pe alocuri. Unii dintre profesorii mei î-mi spuneau că-mi lipsesc doar corniţele, ca un outsider să-şi dea seama cine sunt.
Respect enorm libertatea omului şi libera exprimare.
Aici o să încerc sa transpun amintiri şi ganduri, ale mele cat şi ale voastre.
Subiecte or să fie. Credeţi-mă.